Dan Perjovschi la Cerc

“Noi eram de partea gri a zidului.”

Pornim de la ce am vrea să schimbăm în școală: la materii, la profesori, la clasă…

Perjo a fost primul artist care a răspuns invitației noastre de a vorbi și lucra cu elevii de la Cercul de artă contemporană. L-am luat pe sus de la Brașov, l-am cazat într-o cameră cu design dubios și apoi l-am dus în școală. În prima zi l-am ascultat pe Perjo povestindu-ne despre regimul comunist, despre cum erau viața și arta în lipsa libertății și cum, odată cu dobândirea libertății, și-a găsit propria formă de artă prin desenul simplu și deștept.

Primul pas a fost schițarea desenelor, urmat de discutarea lor cu Perjovschi și apoi punerea lor pe perete.
În cea de-a doua zi, Perjo a desenat cot la cot cu elevii. Tema de la care s-a pornit a fost educația, școala, sistemul de învățământ și ce am vrea sa schimbăm la ele așa încât școala să devină un loc creativ și tolerant. De atât au avut nevoie ca să dea drumul nemulțumirilor, dar și ideilor legate de cum ar transforma educația. Profesorii au stat cu puțină emoție pentru că frustrările tinerilor aveau să rămână scrise pe un perete din școală, dar toate desenele au fost surprinzător de constructive și n-am avut deloc obscenități.
Peretele desenat se numește #albșinegri, de la numele Colegiului Național Costache Negri.

Desenele lui Perjo printre cele ale copiilor.
#albsinegri

Mai multe imagini, aici.

ShareTw.Fb.Pin.
...

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!