Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei

 

Mărturisire. Seria ce reuneștepatrimoniul nordului Olteniei începută cu Lemn, continuată cu Piatră, se încheie acum cu Zid. Acest al treilea album al bisericilor de zid răspândite în satele de vale și de deal întregește, sperăm, imaginea unei regiuni care merită mai multă recunoaștere pentru aportul său în istoria arhitecturii și artei românești.

Nu sunt doar bisericile de mir ale secolelor XVIII și XIX, ci și bisercile mănăstirilor mici, ale bolnițelor construite acum sau în secolele precedente, dar care au fost abia acum pictate ori li s-au adăugat un pridvor sau o turlă. Exemplificarea celei mai prolifice perioade ctitoricești din istoria artei românești începe cu tradiționalele biserici brâncovenești de la începutul secolului al XVIII-lea, ocolind voit marile ansambluri ale perioadei, și continuă cu multele și măruntele biserici de sat, de schit, de mănăstiri sau de bolniță. Nu am descris exhaustiv programele iconografice,ci am semnalat doar scenele care au îmbogățit pictura în această perioadă sau care au o sintaxă particulară. Structura albumului este comună celor precedente, iar capitolele încearcă să descrie monumentele prin detalii de arhitectură și pictură mai ales, de la exterior către interior. Arhiva de biserici este cu mult mai mare decât au putut paginile acestui album să cuprindă, selecția operată, dincolo, de subiectivitatea inerentă, a mizat mai mult pe atmosfera și pe frânturide monumente decât pe descriere și inventariere.

Catalogată decadentă, lipsită de somptuozitate, noua arhitectură seamănă în definitiv cu cei care au ctitorit-o, oameni care își depășesc acum condiția, care se voraltfel decât cei din rândul cărora s-au desprins și care își doresc să recupereze chiar și doar prin actul ctitoriei distanța între ei și promotorii artei aulice. Fără îndoială că fiecare epocă își are emergenții săi, dar această perioadă în care medievalul târziu se îngemănează cu modernul timid, în care dualitatea artei aducea laolaltă iconografia consacrată alături de scene ineditecare îmbracă biserica, a excelat prin numărul de noi zidiri la care moșneanul, preotul satului, micul dregător, monahul și, uneori boierul sau episcopul, se asociază întocmai ca la bisericile de lemn, numeroase la rându-le în această perioadă. Căci indicatorul social cel mai vizibil și care asigură locul în eternitate chiar înainte de Judecata de Apoi este actul de întemeiere a unui lăcaș, care în această perioadă perpetuează simplificat tradiția și lasă loc inovației.

Este surprinzătoare și nu pe deplin lămurită explozia de noi biserici de lemn sau de zid care jalonează cele două secole deloc liniștite ori prielnice, ca și cum până atunci starea a treia nu ar fi avut lăcășuri de închinăciune în fiecare sat sau cătun, cum se întâmplă de-acum. Chiar și pictura își traduceconținutul, scenele devin lizibile de la înălțimea credinciosului, căci nici înălțimea bisericii nu mai este de necuprins, nici scenele nu se mai așează pe multe registre,ci își esențializează conținutul. Cu toate acestea, semnificația teologică a programelor depășește adesea puterea de înțelegere a credinciosului obișnuit,dacă nu chiar și pe a celor cu osteneala cărora s-a construit lăcașul. Bineînțeles, cu notabile excepții, mai ales în cazul bisericilor de mir ridicate de monahi sau ierei.

Campania de teren ne-a relevat aceleași pricini cunoscute încă de la primul album, poate doar agravate acum: neglijență, distrugere, neîngrijire, efort în zadar, ignoranță. Atitudinea preoților față aceste biserici, la care au contribuit o sumedenie de oameni, trece de la indiferența oarbă, la excesul de zel, cu notabile popasuri acolo unde chiar există har și păsare. Lângă preoții care se zbat de ani de zile, fac vrafuri de memorii, pun proptele bisericii ca să nu cadă și strâng bani pentru a-și salva de la prăbușire și fum negru biserica, stă o cohortă de funcționari în veșmânt pentru care preoțimea nu înseamnă vocație ci servici. Oameni pentru care biserica este doar dogmă fără înveliș, pentru care lăcașul este doar un adăpost, iar pictura un decor oarecare în care se pot prinde cuiere, calorifere, centrale, dulapuri și care poate fi tratat oricum. De aceea și fac bună echipă cu amatorii de restaurare care bat satele și restaurează la minut. Cum totul se așează pe o profundă necunoaștere și cu binecuvântarea prea înalților și a laicilor puși să vegheze patrimoniul rezultatul e hilaro-grotesc: pigmenți chimici, ulei peste frescă, repictare grosolană, ancadramente a căror sculptură e dată cu baiț și lunar, monumente mutilate de excesul de confort și estetică.

Nici măcar nu poți da vina pe vremuri, căci nimic din cele ce se întâmplă acum nu a fost străin în trecut, ci doar pe materialul uman, ale cărui calitate și atitudine nu au făcut un salt spectaculos în timp.

Neglijarea bisericilor nu este un fenomen actual pricinuit de misionarismul constructiv al noilor păstori; atitudinea este identificabilă chiar în secolul care predă ștafeta ctitoririi celor care altădată nu aveau nici acest drept nici această putere. Însuși domnitorul țării se arată îngrijorat la 1764 de nebăgarea de seamă și de starea în care ajung ctitoriile înaintașilor, ale căror chipuri s-au șters și nu s-au mai dres.

Azi, diligența pentru salvarea unui monument pe lângă cei care chiar ar putea face ceva e sisifică de nu inutilă, dacă nu e aproape de prăbușire nu merită intervenit și dacă tot s-a surpat de ce să ne mai obosim când putem construi una nouă, mai mare și mai frumoasă în care oamenilor să le fie cald la slujbă iarna și răcoare vara. Și astfel rămân cătune fără slujbă și istorie fără monumente.

Surpatele și ruinatele biserici încheie în chip firesc de-acum albumul și, fără un efort prea mare, ar putea ocupa un întreg album, iar pe viitorul apropiat, fără a fi patetici, s-ar putea ca ruina să fie subiectul predilect al patrimoniului. Nu s-au despletit doar din cauze naturale ori din blestemele aruncate asupra haiducilor, care le-au zidit din banii furați, ci și din lipsa coeziunii dintre obșteși aparatul administrativ laic sau ecleziastic.

Dincolo de întristarea pe care ți-o pricinuiește peisajul destructurat al patrimoniului național, rămâne adânc bucuria descoperirii sutelor de biserici de zid ori de lemn și a caselor pe care se întemeiază tradiția autohtonă, a văilor și dealurilor pe care s-au așezat, a liniștitoarei priveliști ce coboară dinspre munte spre câmpia surdă pe drumuri line sau desfundate, lipsite de indicatoare care fac uneori din călătorie o pribegire în jurul Hanului lui Mânjoală.

Între bisericile, casele de lemn și de zidărie care au jalonat fiecare cu mijloacele sale istoria acestor locuri sunt alte secvențe ale arhitecturii mici, ale tradițiilor, legendelor și peisajului: fântâni, mori, pive, vărării, livezi, siliști, pășuni, drumeaguri, urieșii, lotrii, hărăborenii, iorgovanii. Insă adevărata menire a acestei întreprinderi de trei ani este împărtășirea celor văzute, invitarea călătorului curios să se piardă pe acești submunți și păstrarea acestor mari și mici monumente măcar în memoria digitală.

Confession. The series of books dedicated to Northern Oltenia, which started with Wood and continued with Stone, is finishing now with Wall. This third book on the masonry churches of the valley and hill villages, will hopefully round up the image of an area, which deserves more recognition for its contribution to the history of Romanian art and architecture.

It’s not just the case of the village churches of the XVIIIth and XIXth Centuries, but also that of small monastery churches and hospice chapels either from this period and older, but which have only been painted, or extended with porches and steeples in this period. The list of examples from this most prolific period in the history of Romanian art starts with the traditional Brâncoveanian churches in the beginning of the XVIIIth Century, knowingly avoiding the grand complexes of this period, and continues with the tiny village churches, hermitages, monasteries and hospice chapels. Our descriptions did not cover all the iconographic themes, but only mentioned the scenes which have enriched the variety of the paintings or which have a particular syntax. The structure of the book is similar to that of the previous ones, while each of the chapters are describing the monuments through the details of architecture and painting, in particular, from the exterior to the interior. The repository of churches is far larger than what this book manages to present, the selection process, albeit the inherent subjectivity, having been based on the details and the atmosphere, rather descriptions and inventories.

Epitomised as decadent, lacking of grandeur, the new architecture is very much like the people  who have made it, people who have transcended their means, who want to be different than their social peers and who want to make up for the distance between themselves and the aulicart, even by the means of building. Undoubtedly, each epoch has its forerunners, but this period at the turn between the late middle ages and the timid modernity, in which the ambivalent art puts together the established iconography with scenes only recently intelligible on the walls of the church, has excelled in the number of new buildings to which the freeman, the village priest, the local ruler, the monk and sometimes the boyar and the bishop, will take part in, much like in the case of the similarly numerous wooden churches. Since this is the most visible social marker, which ensures a spot in eternity well before the Judgment Day, the act of founding a worship place perpetrates a simplified tradition and makes way for innovation. It is almost surprising and not entirely clarified, why this eruption of new buildings takes place in a not so calm and friendly period, as if the lower classes did not already have worship places in every village and hamlet, just like today. Even the painting becomes more explicit, the scenes are easier to read at the level of the believer, as the overall height is not intangible anymore and the scenes are not layered in several tiers, but rather simplified. Nevertheless, the theological significance of the themes always surpasses the understanding abilities of the simple worshiper, if not even that of those who contributed to the building. Of course, with notable exceptions in the case of village churches erected by monks and bishops.

The field work has unravelled the same conditions, as was the case from the very first book we published, only more aggravating: negligence, destruction, carelessness, wasted efforts, ignorance.

The attitude of the clerics towards these churches, to which hundreds of people have contributed to, ranges from blind lack of concern, to an overkill of fervour, with the occasional exceptions of those endowed with grace and sentiment. Aside those, whom for years have been making efforts, writing numerous letters and collecting money to protect their churches from ruin and dark smoke, are those clerks in priestly outfits, for whom the role does not entail a vocation but a mere job. For them, the church is only dogma without a cover, for whom the church represents a simple building and the painting is just the décor, where it is permitted to fit close hangers, radiators, boilers and closets in any manner. This is the reason why they make good teams with the conservation amateurs roaming villages and working around the clock. As all this is based on a profound lack of knowledge and with the blessing of the higher priests and the villagers, the result is grotesque: chemical pigments, oil on frescoes, gross repainting, tinted architrave carvings, and every month newly mutilated monuments by the excess of comfort and aesthetics.

 

You cannot even blame the times, as none of what is happening now, has not already been done in the past, but blame the human kind, whose quality and attitude have not made a significant progress.

The neglect of the churches is not a new phenomenon caused by the constructive missionary work of the new shepherds; this type of attitude can be identified in the century preceding the founding acts of those who once did not own the right and power to do so. The ruler of the country himself shows concern in 1764, about the lack of care and the state of neglect of the churches of the forerunners, whose portraits have faded and not been repaired.

Nowadays, the diligence for saving a monument in parallel to those who could actually do something about it, is sisiphic, if not in vain, as churches are not deemed to be repaired unless they are close to collapse, and if they already have, the effort is rendered useless, as people can build new churches, bigger and nicer, warm inside in the winter and cool in the summer.  Thus the hamlets are left without sermons and the history without churches.

The collapsed and ruined churches, which could easily fill up all the pages, are naturally ending the book, and without sounding pathetic, we could predict the ruin to be the predilection of heritage in the near future. These are not only ruined by natural causes, but also by curses put on the outlaws who built them with stolen money, and the lack of unity between the community and the laic and ecclesiastic administrations.

Beyond the sadness caused by the state of ruin of the local heritage, there is a sense of profound happiness at discovering the hundreds of masonry and timber churches and the houses built in the local style and tradition, of the valleys and hills where they are placed, of the peaceful view from the mountains towards the sound plains with winding and muddy roads, lacking road signs, leading to the land of Mânjoală’s Inn.

Small architectural representations of traditions, legends and landscape can also be found among these historic churches and houses built in timber or masonry, marking the history of the place: wells, mills, wool carding tools, lime pits, orchards, common fields, pastures, paths, fantastic beasts, rebellions and families.

But the true intention of this three year endeavour is to share of everything seen and invite for the curious travellers to lose themselves in these hills, and to store these great and small monuments in the digital memory.

ShareTw.Fb.Pin.
...

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!